Datorita volumului mare de comenzi, pot aparea intarzieri in livrare de peste 48h lucratoare. Va multumim pentru intelegere!

Rutina de îngrijire a tenului uscat și deshidratat în 5 pași

Rutina de îngrijire a tenului uscat și deshidratat în 5 pași
Un ten uscat și deshidratat sau îmbătrânit este o problemă cu care multe dintre femei se confruntă. Fie că vorbim de un aspect tern al tenului sau de semnele îmbătrânirii premature sau după 50 de ani, tenul deshidratat și uscat reprezintă o afecțiune care afectează pielea la nivel celular.

În acest articol vei afla care sunt semnele unui ten uscat, cum îl recunoști și care sunt cauzele care conduc la deshidratarea și uscarea tenului. Mai mult, ți-am pregătit rutina în 5 5 pași pentru îngrijirea tenului uscat, lista măștilor hidratante și tratamente pentru tenul uscat și deshidratat.

Cuprins:
  1. Cum recunoști un ten uscat?
  2. Cauze ale deshidratării tenului
  3. 5 pași pentru îngrijirea tenului uscat
  4. Măști hidratante pentru tenul uscat
  5. Tratamente pentru tenul uscat

Cum recunoști un ten uscat?


Spre deosebire de un ten gras, mixt sau normal, tenul uscat se distinge prin anumite caracteristici. Este important să ții cont de aceste semne și să adaptezi rutina de îngrijire a tenului în funcție de nevoile specifice ale unui ten uscat.

Spre exemplu, dacă în cazul tenului gras se recomandă utilizarea unor produse pentru stoparea secreției de sebum, în cazul tenului uscat tocmai cantitatea de sebum produsă provoacă deshidratarea, fiind considerabil redusă.

● Primul semn al deshidratării și a uscării tenului este lipsa elasticității. Acest lucru se poate observa prin apariția ridurilor sau a liniilor de expresie. Atunci când pielea este elastică, aceasta revine la forma inițială. Dacă observi că pielea ta nu mai are această capacitate, poate fi un indiciu că tenul este uscat.

● Al doilea semn este descuamarea pielii, care se manifestă prin desprinderea unor mici porțiuni din stratul exterior al pielii. Acest lucru este diferit de exfolierea normală și indică lipsa de apă din stratul cornos al pielii.

● Un alt semn pentru ten uscat este prezența iritațiilor, prin apariția petelor roșii și chiar mâncărime. Dacă observi că tenul tău se înroșește cu ușurință și este iritat, este posibil să ai tenul uscat.

● Și nu în ultimul rând, tenul uscat va avea adesea un aspect lipsit de strălucire și va fi aspru la atingere. De asemenea, este posibil să observi zone în care stratul cutanat superficial se descuamează, mai ales după aplicarea fondului de ten.

Dacă observi oricare dintre aceste semne, este posibil ca tenul tău să fie uscat și deshidratat. Analizează cu atenție cum arată și cum se simte la atingere tenul tău, precum și cum reacționează produsele cosmetice pe care le aplici.

Cauze ale deshidratării tenului


Cauzele deshidratării și uscării tenului includ o varietate de factori de mediu și stil de viață.

Principalele motive pentru care tenul poate deveni deshidratat sunt expunerea neprotejată la soare, utilizarea unei ape dure sau de temperatură necorespunzătoare și expunerea la praf.

Lista cauzelor deshidratării tenului este completată de alimentația deficitară, care nu asigură suficiente vitamine și nutrienți pielii, precum și lipsa hidratării. Cei doi litri de apă pe zi contează mai mult decât ai crede pentru hidratarea întregului organism, inclusiv a pielii.

Alte cauze ale deshidratării tenului sunt:

● Fumatul
● Consumul exagerat de alcool și cofeină
● Lipsa somnului
● Utilizarea produselor neadecvate
● Anumite tratamente medicamentoase
● Amânarea creării unei rutine adaptate pentru ten

5 pași pentru îngrijirea tenului uscat


Toate semnele îți spun că ai un ten uscat? Atunci adaptează rutina de îngrijire conform tipului de ten pentru a te bucura de un ten luminos, hidratat și care inspiră sănătate:

Pasul 1: Curățarea

Primul pas în îngrijirea tenului uscat este curățarea. Tenul deshidratat are nevoi de o curățare specială, blândă, care nu agreseze bariera cutanată. Astfel, produsele care conțin parfum, iritanți și alcool nu își au locul în rutina de îngrijire a tenului uscat.

Însă, curățarea tenului uscat poate începe cu o apă micelară pentru îndepărtarea produselor de make-up, aplicată cu ajutorul dischetelor de bumbac. Double-cleansing-ul (dubla curățare) presupune folosirea unui gel de curățare după demachiere și este extrem de important pentru menținerea tenului uscat.

Pasul 2: Tonifierea

După curățare este necesară aplicarea unui toner care să curețe în profunzime tenului. Acesta se aplică tot cu ajutorul unei dischete demachiante, prin mișcări circulare și blânde, fără a freca sau insista pe anumite porțiuni ale tenului.

Important! Majoritatea tonerelor pentru ten sunt pe bază de alcool. Alege o variantă care nu are în compoziție iritanți. O opțiune sunt cele pe bază de extract de ceai verde, care revigorează tenul.

Pasul 3: Hidratarea

Înainte de crema hidratantă pentru ten uscat, sunt binevenite serurile ce au rolul de a reface bariera cutanată sau de a ameliora anumite afecțiuni ale pielii. Spre exemplu, serul cu Vitamina C conferă luminozitate, în timp ce folosirea niacinamidelor reduce petele pigmentare. Serul cu acid hialurinoc este cel mai potrivit pentru aplicare pe ten uscat, deoarece îl hidratează.

Între aplicarea serurilor este recomandat să aștepți 3-5 minute pentru a fi absorbite. Mai apoi, poți aplica crema pentru ten uscat și deshidratat. Nu uita că această rutină privește și pielea de pe gât și decolteul!

Pasul 4: Protecția solară

Nicio zi fără protecție solară este regula de aur. Și nu doar vara. Pentru că razele UV doar scad în intensitate pe timpul anotimpului rece, dar asta nu înseamnă că dispar complet. Alege un SPF 50+ pentru protecție maximă și nu uita să îl reaplici după sală sau contactul cu apa.

Există mai multe variante, de la SPF cremă sau spray, pentru o reaplicare mai ușoară.

Pasul 5: Respectarea rutinei

Și nu în cele din urmă, poate cel mai important pas este crearea unei rutine în adevăratul sens al cuvântului. Rezultatele îngrijirii tenului uscat nu încetează să apară dacă urmezi cu strictețe rutina de îngrijire a tenului deshidratat și creezi un obicei din a acorda atenție tenului tău.
Măști hidratante pentru tenul uscat

Pentru tenul uscat și deshidratat, există multe opțiuni de măști hidratante cu ingrediente naturale.

Masca cu miere și avocado este ideală pentru hidratarea profundă. Mierea are proprietăți hidratante și antibacteriene, în timp ce avocado este bogat în acizi grași esențiali și vitamine care hrănesc pielea.

Masca cu aloe vera și ulei de argan este o altă variantă de remediu natural pentru hidratarea tenului. Aloe vera este cunoscută pentru proprietățile sale calmante și hidratante, în timp ce uleiul de argan este bogat în vitamina E și antioxidanți.


Aceste măști sunt simple de făcut acasă și folosesc ingrediente naturale, ceea ce le face o opțiune grozavă pentru cei care preferă soluții de îngrijire a pielii mai naturale și personalizate. Asigură-te că testezi întotdeauna o cantitate mică de produs pe pielea încheieturii mâinii pentru a verifica reacțiile alergice înainte de a aplica orice mască pe față.
Tratamente pentru tenul uscat

Pe lângă măștile pentru ten uscat există și o serie de tratamente la care poți apela pentru hidratarea tenului în profunzime. Fie că vorbim despre tratamentele cosmetice de hidratare sau despre procedurile avansate de îngrijire a tenului precum tratamentul cu oxigen hiperbaric sau mezoterapia, tenul tău merită tot ce este mai bun pentru a fi sănătos.

Important este ca înainte de efectuarea oricărei proceduri cosmetice să consulți sfatul medicului dermatolog. În urma unui control, el îți poate recomanda o rutină personalizată de îngrijire a tenului uscat și procedurile de care ai nevoie pentru a-ți recupera vitalitatea tenului.


Sursa foto: https://www.freepik.com/
 
Categorii

Suport clienti luni - vineri 08-22 si sambata 08-13

0711064602 apotheka@e-apotheka.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!