Acidul acetilsalicilic este, probabil, cel mai vechi preparat obținut pe cale sintetică si utilizat de peste 100 de ani.
Actiune farmocologica:
Acidul acetilsalicilic manifestă acțiune analgezică, antipiretică, antiinflamatoare, antireumatică și antiagregantă prin acetilarea și inactivarea ciclooxigenazei si prin reducerea sintezei prostaglandinelor și a tromboxanului A2.
Efectul analgezic al acidului acetilsalicilic are origine periferică și centrală. La periferie, scăderea nivelului prostaglandinelor tisulare reduce sensibilitatea receptorilor nociceptivi la substanțele algogene, iar în encefal acționează în hipotalamus printr-un mecanism necunoscut.
Efectul antipiretic se manifesta tot in hipotalamus, probabil, prin reducerea concentrației prostaglandinelor la nivelul centrului termoreglator și datorită vasodilatației periferice și sudorației.
Sinteza tromboxanului în plachetele sanguine este ireversibilă și are ca urmare efectul antiagregant. Activitatea ciclooxigenazei plachetare se restabilește treptat, pe măsura apariției în sînge a plachetelor noi.
Indicații:
Algii slabe și moderate, febră, boli reumatismale, profilaxia trombozelor și emboliilor, tulburări vasculare cerebrale și coronariene, postinfarct.
Mod de administrare:
Adulți: se administreaza până la 3 g pe zi.
Copii peste 5 ani: se administreaza 10-15 mg/kg corp la o priză.
În boli reumatismale se administreaza la adulți: 3-4 g/zi, iar la copii: 0,2 g pentru fiecare an de viață, pe zi.
Prezentare:
30 comprimate gastrorezistente