Despre menopauza, cum sa ne pregatim pentru aceasta perioada, cum o acceptam si cum o integram in cursul firesc al vietilor noastre vom discuta pe scurt in cele ce urmeaza.
Menopauza, stim cu totii, este acea perioada neplacuta in viata fiecarei doamne, care marcheaza incheierea unei etape, mai exact finalul perioadei reproductive. Aceasta apare in cele mai multe cazuri in jurul varstei de 50 de ani ca urmare a unui cumul de modificari hormonale, naturale si asteptate. Evident, fiecare organism are propriul ritm, asadar, vor exista si doamne care ating menopauza mai devreme de 50 de ani. In acest sens, observam atat cauze independente de vointa pacientului, cum ar fi cauzele genetice, boli autoimune, tratamente farmaceutice, chirurgicale sau de alta natura, cat si cauze strans legate de stilul de viata al pacientului, mentionand aici obiceiuri care pot grabi imbatranirea prematura a organismului si instalarea precoce a menopauzei: lipsa unei diete echilibrate, lipsa activitatii fizice regulate, fumatul (femeile de varsta medie, fumatoare, ajung la menopauza mai repede, in medie cu un an si jumatate fata de cele care nu fumeaza).Care sunt primele simptome, cand stim ca aceasta perioada se apropie?
Ei bine, perioada care precede instalarea menopauzei se numeste perimenopauza, debuteaza cu 2-8 ani inainte de menopauza si este insotita de simptome precum :- cicluri menstruale neregulate,
- cicluri usoare si rare sau cicluri abundente, neobisnuite.
Aceste simptome se datoreaza scaderii firesti a calitatii si a numarului de ovule si nivelului hormonal variabil. Toate aceste modificari fiziologice duc spre un ciclu menstrual mai putin predictibil si catre o serie de modificari precum variatiile de greutate corporala, tulburari digestive, anxietate, insomnie.
Menopauza si postmenopauza
Dupa cativa ani de variatii hormonale, estrogenul si progesteronul incep sa scada iar cand estrogenul scade sub un anumit nivel, ciclul menstrual si activitatea foliculara, respectiv perioada fertila iau sfarsit.Simptomele specifice menopauzei sunt dintre cele mai neplacute : bufeurile de caldura (senzatie de caldura subita si trecatoare resimtita pe fata, gat, torace, insotita de transpiratii si frisoane), tulburari de somn, tulburari emotionale, tulburari digestive, schimbari ale dispozitiei sau iritabilitate, modificari ale vietii sexuale, a interesului sau a raspunsului sexual, probleme de concentrare sau de memorie legate de tulburarile de somn si de modificarile hormonale, migrene, palpitatii si, din nefericire, multe altele.
De reținut este ca, menopauza instalata artificial post-chirurgical, prin chemoterapie sau radioterapie se poate manifesta cu simptome mai severe decat de obicei !
In timpul primului an dupa instalarea menopauzei nivelurile de estrogen continua sa scada dar odata stabilizat nivelul hormonal, aceste simptome cedeaza. Totusi, la unele femei simptomatologia persista ani de zile. O explicatie pentru acest lucru ar fi nivelul foarte scazut de estrogeni (dupa menopauza, tesutul adipos continua sa produca estrogeni, iar femeile cu putin tesut adipos au un nivel de estrogeni mai mic).
Nivelul scazut de estrogen este definitoriu pentru perioada postmenopauza. Deoarece estrogenul joaca un rol important pentru piele si oase, nivelul scazut determina unele probleme de sanatate la femeile aflate in postmenopauza. Dintre acestea, amintim pierderea de minerale osoase - crescand riscul de osteoporoza, modificari la nivelul pielii - nivelul scazut de estrogen duce la sinteza scazuta de colagen determinand aparitia ridurilor, a pielii subtiri si uscate, la nivel cardiovascular pot aparea afecțiuni de intensitate diferita, strans dependente de comorbiditati sau "mostenirile" genetice. O alta consecinta a nivelului scazut de estrogen este subtierea mucoasei vaginale si atrofierea tractul urinar inferior, aceste modificari influentand activitatea sexuala, care devine mai dificila si creste riscul de infectii vaginale si urinare.
Cum ne putem pregati, cum ne putem trata sau cum reducem disconfortul din aceasta perioada?
Asa cum spuneam, menopauza este proces fiziologic firesc de modificare a tabloului hormonal, asadar, in lipsa unor simptome exacerbate aceasta nu necesita tratament specific ci mai degraba necesita o atenție sporita sau chiar o modificare a stilului de viata si a obiceiurilor culinare.
Asadar, pentru ca simptomele care insotesc aceasta perioada sa fie minime sau reduse, este foarte important sa adoptam din timp acest stil de viata sanatos si echilibrat. Acesta presupune o alimentatie diversificata, fara excese, miscare regulata pentru promovarea sanatatii fizice si emotionale, evitarea consumului de cafea, a abuzului de alcool, oprirea imediata a fumatului.
Metodele practice de a depasi bufeurile de caldura includ pastrarea unui mediu racoros, o imbracaminte cu mai multe straturi, controlul stresului - in special prin exercitii de respiratie usoara, ritmica sau de relaxare. Yoga este recomandata pentru un bun echilibru fizic si emotional.
Masurile pentru ameliorarea senzatiei de uscaciune vaginala si pentru tonusul muscular includ un lubrifiant vaginal si exercitiile Kegel regulate.
In privinta alimentatiei, aceasta trebuie sa includa alimente care pot oferi organismului exact nutrientii de care acesta are nevoie pentru a face fata modificarilor prin care trece in aceasta perioada. Astfel, atentia culinara trebuie indreptata spre alimente bogate in calciu (lactatele), vitamina D3 si acizi grasi tip omega (pestele gras precum somonul si macroul), seleniu (ciupercile), alimente bogate in fibre vegetale (nuci, seminte, cereale, fructe si legume proaspete) precum si alimentele care contin fitoestrogeni (soia, fasolea, broccoli, seminte de in, seminte de susan). Un pahar de vin rosu consumat sporadic poate de asemenea ajuta, acesta incetinind procesul de scadere hormonala si astfel impiedicand accentuarea simptomelor menopauzei.