Datorita volumului mare de comenzi, pot aparea intarzieri in livrare de peste 48h lucratoare. Va multumim pentru intelegere!

Solaris Fulgi de ovaz, 400 g

4,33 RON
Pagina actualizata la data de: 29.03.2024, ora 09:46
In procedura de achizitie

Durata de livrare: 24-48 h

Cod Produs: 73783 Ai nevoie de ajutor? 0711064602
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)
Utilizat inițial ca plantă furajeră în alimentația cailor și a altor animale erbivore, ovăzul a început încă din Evul Mediu să fie integrat treptat și în alimentația de zi cu zi a oamenilor, în special în cadrul populațiilor din nordul și centrul Europei. Ovăzul (Avena sativa) este o plantă erbacee ce aparține familiei Gramineae, având tulpina de tip pai și inflorescența sub formă de spic. Culturile de ovăz sunt foarte populare, îndeosebi în Scoția și Anglia, ovăzul fiind ingredientul principal al multor preparate: de la terci (porridge) la budinci, prăjituri sau biscuiți. În România, zonele cele mai favorabile cultivării ovăzului sunt Podișul Transilvaniei, Câmpia de Vest și nordul Moldovei. În dieta zilnică, ovăzul face parte din grupa cerealelor esențiale datorită aportului său nutritiv ridicat. Poate fi introdus în alimentație sub formă de boabe, tărâțe, făină, griș sau fulgi sau sub formă de lapte vegetal. Dintre toate aceste tipuri, fulgii de ovăz reprezintă varianta cea mai versatilă și ușor de adaptat, mai ales micului dejun și gustărilor rapide.

Cum se obțin fulgii de ovăz:
Ajunse la maturitate, boabele de ovăz sunt recoltate, apoi sunt curățate de impurități (nisip, pleavă sau alte ierburi) și sunt separate în funcție de dimensiuni. În următorul stadiu, cu ajutorul unui utilaj specific, sunt îndepărtate cojile pentru a obține crupele de ovăz. Crupele sunt supuse unui tratament cu aburi, de absorbție a umezelii, proces necesar pentru inhibarea activității anumitor enzime lipolitice care, în cazul în care nu ar fi neutralizate, ar descompune grăsimile din cereale pentru a elibera acizi grași, conducând la râncezirea crupelor de ovăz și, implicit, la un gust amar al acestora. Crupele sunt trecute printr-un utilaj industrial specific care le conferă o formă turtită. În funcție de dimensiunea inițială a boabelor, se obțin fulgi de ovăz mari și fulgi de ovăz fini. Fulgii uscați sunt ulterior ambalați. Datorită proceselor blânde de producție, aproape toate substanțele nutritive conținute în fulgii de ovăz rămân active, astfel încât există o mulțime de beneficii pentru a fi inclusi in alimentatie.

Avantaje:
  • reprezintă o sursă nutritivă complexă, bogată în carbohidrați, fibre, vitamine și minerale, care conferă nu doar sațietate, ci și energie pentru întreaga zi;
  • sunt o soluție rapidă și sănătoasă pentru micul dejun sau pentru gustările din timpul zilei;
  • sunt un ingredient versatil într-o mulțime de rețete, atât în alimentația adulților, cât și in cea a copiilor;
  • sunt benefici persoanelor aflate in convalescenta, fiind hrănitori, ușor asimilabili și digerabili.

Valori medii nutriționale per 80 g:
Glucide 69 g, fibre 10 g, proteine 13 g, grasimi 7 g. Fulgii de ovăz sunt bogați în carbohidrați, fibre solubile și insolubile, contribuie la menținerea greutății corporale, generând senzație de sațietate și dimunând apetitul. Ovăzul conține într-o proporție ridicată beta-glucan, o fibră solubilă cu importante efecte hipocolesterolemiante și hipoglicemiante, dar și de reglare a greutății corporale. Comparativ cu celelalte cereale, ovăzul conține cei mai mulți aminoacizi esențiali. Dintre aceștia, într-o proporție considerabilă se regăsește lizina, un aminoacid care susține atât regenerarea și dezvoltarea masei musculare, cât și intarirea sistemului imunitar. Întrucât este bogat în aminoacizi, fulgii de ovăz sunt indicați în alimentația vegetariana sau vegana.

Câte calorii au fulgii de ovăz?
100 g fulgi de ovăz conțin aproximativ 380 kcal. Din acest motiv, se recomandă a fi incluși în prima masă a zilei, la micul dejun, pentru a beneficia de toată energia necesară desfășurării activităților din rutina de dimineață. Datorită conținutului bogat în beta-glucan, fibră care reduce apetitul și conferă senzația de sațietate, ovăzul este indicat și în dietele pentru slăbit.

Principalele vitamine și minerale din compoziția fulgilor de ovăz:
Fulgii de ovăz conțin vitamine din complexul B (in special vitaminele B1, B2, B6 și B9), vitamina E, vitamina K, fosfor, cupru, magneziu, fier, zinc, potasiu, calciu, nichel, mangan.

Indicele glicemic al fulgilor de ovăz:
Indicele glicemic reprezintă o modalitate simplă de a estima impactul diferitelor alimente asupra glicemiei. În cazul fulgilor de ovăz, acesta este de aproximativ 40, fiind un indice glicemic mic spre mediu. Alimentele cu un indice glicemic mic sunt ideale pentru menținerea glucozei in sânge la un nivel cât mai stabil. Menținerea acestui nivel scăzut este esențială, în special, în cazul unor afecțiuni precum diabet, obezitate, cancer. Din acest motiv, fulgii de ovăz sunt un aliment indicat în dieta și tratamentul acestor afecțiuni.

Beneficii:
Fulgii de ovaz
au actiune:
  • hipocolesterolemiantă: conform unor studii realizate la Colegiul de Medicină al Universității din Kentucky, 40 g pe zi de fulgi de ovăz scad cu 20% nivelul de colesterol și, în special, fracțiunea LDL sau „colesterolul rău”; 
  • anticanceroasă: fulgii de ovaz scad, in special, riscul apariției cancerului de colon; 
  • laxativă: inlatura simptomele constipației si contribuie, in general, la sănătatea tractului digestiv; 
  • diuretică; 
  • hipoglicemiantă: fulgii de ovaz mențin nivelul de zahăr din sânge la un nivel relativ constant, fiind indicați pentru prevenirea apariției diabetului de tip 2; 
  • antioxidantă: fulgii de ovaz protejează celulele împotriva radicalilor liberi și reduc stresul oxidativ; 
  • antiiinflamatoare și de protecție a pielii: fulgii de ovaz sunt eficienți în tratarea iritațiilor, mâncărimilor si erupțiilor cutanate, datorită avenantramidelor - compuși fenolici renumiți pentru proprietățile lor antiinflamatorii;
  • tonica si energizanta.
Fulgii de ovaz:
  • reglează tensiunea arterială: elimină riscul apariției bolilor cardiovasculare; 
  • imbunătățesc calitatea somnului: aminoacizii din compoziție stimulează producția de melatonină, hormon asociat cu inducerea somnului, iar vitamina B6, prezentă în tabelul nutrițional al ovăzului, contribuie la reducerea stresului și, implicit, la reducerea incidenței insomniilor; 
  • scad riscul de apariție a astmului la copii; 
  • stimulează imunitatea împotriva infecțiilor: beta-glucanul si zincul din compoziție au rolul de a conduce neutrofilele către zona din corp care prezintă o infecție și conferă capacitatea de a elimina bacteriile ce au făcut posibilă apariția infecției; 
  • mențin sănătatea sistemului osos, datorită conținutului ridicat de fosfor și calciu.

Utilizarea fulgilor de ovaz extern:
Aplicațiile externe (cataplasme, măști, tratamente faciale) reprezintă o altă modalitate de a beneficia de proprietățile antiinflamatoare, calmante și protectoare ale ovăzului. Fulgii de ovăz sunt eficienți atât în tratamentul aplicat tenului gras cu tendințe acneice, cât și tenului uscat. Totodată, pot fi folosiți și ca exfoliant.
Tratament facial cu fulgi de ovăz pentru tenul acneic:
Se fierb câteva grame de fulgi de ovăz în apă fierbinte, în cantități aproximativ egale, și se amestecă până se obtine o pastă. După ce s-a răcit, se aplică pasta pe față, lăsând să acționeze 20 de minute, după care se poate îndepărta cu apă caldă. Pentru rezultate vizibile, este necesar ca tratamentul să fie aplicat de minim 2-3 ori pe săptămână.
Tratament facial cu fulgi de ovăz pentru piele uscată, iritată și cu tendințe de mâncărime:
Se prepară jumătate de cană de terci de ovăz. Pentru aceasta, se pun la fiert in apa fierbinte câteva linguri cu fulgi de ovăz și se amestecă până devine o pastă. Întrucât fulgii de ovaz sunt fini, se vor înmuia în doar câteva minute. Apoi, se amestecă într-un bol terciul cu 1/4 cană apă călduță și o lingură de ulei de cocos topit. Se aplică masca pe față și gât, se lasa să acționeze timp de 10-15 minute si se clătește cu apă caldă.
Exfoliant cu fulgi de ovăz:
Se amestecă o lingură cu fulgi de ovăz măcinați cu ulei de măsline presat la rece sau cu ulei de migdale și se adaugă o picătură de ulei esențial de lavandă. Se aplică pe față exfoliantul cu mișcări circulare ușoare. Dupa 10-15 minute, se îndepărteaza cu apă călduță.

Utilizarea fulgilor de ovaz intern:
Cum pot fi introduși în dietă fulgii de ovăz:

La micul dejun sau la cină, ca gustare sau masă principală, versatilii fulgi de ovăz se pretează la o mulțime de combinații alimentare. Se poate obține un porridge rapid și delicios prin inmuierea fulgilor de ovăz in apă, lapte (inclusiv lapte vegetal, precum cel de migdale sau de cocos) sau iaurt, după care se poate adăuga un vârf de scorțișoară si miere sau alt îndulcitor. Se poate combina cu fructe crude (măr, banane sau fructe de pădure), fructe uscate, semințe. Cu cât fulgii sunt mai fini, cu atât se dizolvă mai repede în lichidul preferat. Fulgii extrafini se înmoaie în câteva minute în lichidele aflate la temperatura camerei și instant în lichidele fierbinți. Se pot incerca diverse rețete, de la fursecuri din fulgi de ovăz și stafide, la brioșe, biscuiți, prăjituri, batoane de cereale, granola, clătite. Se pot adăuga fulgi de ovăz și în aluatul de pâine.
Fulgii de ovăz în dieta bebelușilor:
Ovăzul, împreună cu alte cereale integrale (precum orezul nedecorticat, orzul, meiul, produsele de panificație din făină integrală) furnizează cantități considerabile de carbohidrați complecși, benefici pentru copiii în creștere. O porție de 100 g fulgi de ovăz conțin aproximativ 44% din necesarul zilnic de magneziu și 25% din doza zilnică recomandată de zinc, motiv pentru care sunt excelenți în alimentația bebelușilor, cele două minerale fiind esențiale pentru creșterea și dezvoltarea sa. Începând cu vârsta de 7 luni și până în momentul în care copilul învață să mestece, se poate prepara ovăzul sub formă de porridge. Atunci când copilul învață să mestece bine, se pot prepara o mulțime de rețete, precum cele de pâine, fursecuri, biscuiți.
Fulgii de ovăz în dieta sportivilor:
Datorită valorii nutriționale ridicate și a carbohidraților complecși, fulgii de ovăz sunt ingredientul ideal pentru dieta unui sportiv. Ei susțin organismul prin intermediul aportului de vitamine și minerale și induc senzația de sațietate pentru un timp îndelungat, fără a activa depozitele de grăsime.
Se recomanda o mancare cu fulgi de ovăz înainte sau după antrenamente, în funcție de durata de timp care se scurge de la administrarea mesei până la antrenament. Este indicat ca fulgii de ovăz să fie consumați înainte de antrenament doar dacă mai sunt disponibile cel putin 2 ore (pana la inceperea antrenamentului) pentru ca procesul digestiei să aibă loc. În caz contrar, se recomandata inversarea ordinii celor două acțiuni și se poate alege un suc sau un smoothie în loc de porridge, pentru o masă rapid digerabilă înainte de antrenament.

Precautii:
Consumat în cantități obișnuite, ovăzul nu este toxic și nu prezintă afecte adverse. Cu toate acestea, există posibilitatea ca el să nu fie bine tolerat de către cei care suferă de alergie la ovăz sau de intoleranță la nichel sau la alți compuși ai săi.
Consumul excesiv de ovăz poate provoca disconfort stomacal sau abdominal, flatulență si creșterea peristaltismului intestinal.

Prezentare:
400 g

Avertizare: Farmacia APOTHEKA intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti luni - vineri 08-22 si sambata 08-13

0711064602 apotheka@e-apotheka.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!