Categorie produs: OTC
Durata de livrare: 24 h -48 h
Piroxicam Fiterman 10 mg/g gel este indicat la adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani în tratamentul local simptomatic al afecţiunilor inflamatorii extraarticulare (mialgii, tendinite, tenosinovite, lombalgii acute fără compresie medulară, epicondilite) si al afecţiunilor reumatice inflamatorii şi degenerative, precum şi al periartritei scapulo-humerale. Piroxicam Fiterman 10 mg/g gel se poate utiliza şi în tratamentul simptomatic al afecţiunilor musculo-articulare traumatice (întinderi, contuzii, entorse, luxaţii).
Ingrediente active:
Un gram de gel conţine 10 mg piroxicam.
Doze si mod de administrare:
Piroxicam Fiterman 10 mg/g gel este indicat administrării cutanate.
Adulţi şi adolescenti peste 15 ani: se aplica de 3-4 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate, intre 0,5 si 1 g gel pe o suprafata de aproximativ 3-4 cm.
Pentru a realiza absorbţia gelului, se maseaza uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase şi/sau inflamate. După fiecare aplicare, mâinile se spală atent.
Contraindicații:
Contraindicat in caz de hipersensibilitate la piroxicam, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienţi.
Contraindicat a se aplica pe leziuni cutanate: dermatite supurative, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi.
Contraindicat pacienţilor cu antecedente de astm bronşic, urticarie, rinită alergică si hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Contraindicat in trimestrul III de sarcină.
Precautii:
Piroxicam gel se administrează cu prudenţă la pacienţii cu afecţiuni gastro-intestinale, cum sunt iritaţii şi hemoragii digestive; pacientii cu afecţiuni cardiace, renale şi tulburări de coagulare; pacientii deshidrataţi, hipovolemici sau hipotensivi, datorită riscului potenţial de creştere a toxicităţii renale; pacienţii cu astm bronşic, rinită alergică, polipoză nazală şi sinuzită cronică care prezintă risc crescut de reacţii alergice la acid acetilsalicilic şi la alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Cu toate că nu s-au observat efecte teratogene în cazul administrării orale de piroxicam în testele efectuate pe animale, în trimestrele I şi II de sarcină, folosirea piroxicamului ca şi a altor antiinflamatoare nesteroidiene, trebuie făcută cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern. În ultimul trimestru de sarcină, piroxicamul este contraindicat.
Deoarece nu se ştie dacă piroxicamul aplicat local se excretă în laptele uman, administrarea Piroxicam Fiterman 10 mg/g gel la femeile care alăptează nu este recomandată.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Piroxicam Fiterman 10 mg/g gel nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Prezentare:
45 g
Scrie un review